În ultimii 5 ani, am neglijat să facem marketing pentru noi. Cu N mare!
Singurul nostru obiectiv a fost să livrăm cel mai bine pentru clienții noștri.
Și am scăpat cu asta. Prin calitatea serviciilor noastre, un punct de vedere unic, mergând împotriva curentului și o promovare generoasă, word of mouth, din partea clienților și a partenerilor noștri. A funcționat o perioadă.
Dar, nu de mult, am început să experimentăm o fază de platou.
Această abordare pasivă a marketingului ne-a adus până aici, dar noi voiam să mergem mai departe. Am vrut să facem lucrurile să se întâmple pentru că este alegerea noastră, nu din interție.
Așa că am luat taurul de coarne și am început să fim proactivi în legătură cu marketingul Upswing.
Un an mai târziu, suntem mândri de ceea ce am reușit să obținem.
Am omis să spun că un alt lucru care ne-a tras înapoi în ceea ce privește acțiunile de marketing a fost paradigma noastră de a nu ne considera îndreptățiți să spunem ceva. Teama de a nu da impresia că spunem lucrurile care au fost spuse deja. Ceva similar sindromului impostorului.
Totodată, am conștientizat faptul că nu ne putem diferenția în piață având aceeași abordare ca a competitorilor noștri: prin blogging și prezentări la evenimente.
Pasul următor a fost să ne luăm angajamentul ca orice acțiune a noastră de marketing să aibă ceva concret la bază. Fără fluff!
Întâi, am construit Upswing Visibility Report. Instrumentul duce mai departe misiunea noastră de a ajuta brandurile și specialiștii de digital să aibă acces gratuit la o înțelegere globală a oportunităților din search. Raportul a fost recomandat și printr-un insert în revista Forbes, cu o analiză a ”Topului celor mai puternice branduri din Google”. Raportul este folosit de sute de business owners și specialiști în digital.
La debutul pandemiei de COVID-19, când toate vocile și cea mai mare parte din literatura de business susțineau că reducerea cheltuielilor și salvarea lichidităților sunt cele mai înțelepte decizii, noi am pariat pe lucrurile în care credem cel mai mult: tehnologie și date. Așa că am construit Upswing COVID-19 Trends, care, în aceste vremuri de incertitudine, a reușit să aducă claritate prin date în timp real care indică schimbările de la nivelul comportamentului de consum din perioada pandemiei.
Ne-am schimbat website-ul și l-am aliniat noii noastre poziționări și asta am făcut cu toate mesajele și campaniile de marketing, în doar 3 săptămâni.
Această realizare i-a inspirat pe colegii noștri de la SEOmonitor să scrie o poveste despre noi și să o publice în Search Engine Journal.
Dar, cea mai importantă recunoaștere a venit de la Global Search Awards, care a nominalizat Upswing la categoria Best Global Large SEO Agency, alături de alte 7 agenții de renume internațional. Poți afla mai multe despre asta de aici.
Acum, pentru prima oară, suntem pregătiți să angajăm pe cineva care să preia frâiele acestei transformări. Suntem în căutarea primului nostru Head of Marketing Operations.
Ce vei face aici
În esență, acest job este despre crearea și implementarea unei strategii care să aducă mai mulți oameni în fața funnelului, crescând gradul de awareness și interesul, mai departe de ce am realizat deja.
Va fi responsabilitatea ta să creezi awareness (cum prezentăm Upswing în fața unor oameni care nu ne cunosc?), să stârnești interes (cum ajungem la cei care au nevoie de un serviciu precum ale noastre și cum îi facem să ne ia în calcul ca opțiune?) și să generezi conversație (cum îi facem pe cei care ne consideră o opțiune să înceapă o conversație cu noi?).
Vei fi o echipă de 1, dar, cu posibilitatea de a accesa colaboratori externi pentru livrarea unor taskuri specifice.
Vei lucra îndeaproape cu departamentul de business development, pentru a învăța despre nevoile clienților noștri, dar și cu echipele interne, pentru a traduce munca noastră pentru întreaga lume.
De asemenea, vei avea parte de sprijin din partea mea (CEO) și îmi vei raporta direct.
Ne așteptăm să raportezi periodic întregii companii progresul inițiativelor tale, blocajele și alte dedesubturi ale marketingului.
Despre tine
Dacă ai ajuns până aici, probabil că ți-ai dat seama că nu căutăm pe cineva care să acționeze după manual.
Ne diferențiem în piață deopotrivă prin produsele pe care le oferim și prin felul în care ne promovăm prin marketing.
Așa că, înainte de toate și mai presus de orice, trebuie să fii un challenger.
Ești creativ. Ești organizat. Ești experimentat. Îți dorești cu adevărat să faci asta pentru noi.
Știi să îmbini o idee curajoasă cu un plan practic.
Ești nerăbdător să pui mâna pe telefon pentru a negocia următorul contract.
Simți bullshit-ul în cei mai întâlniți indicatori de marketing și poți face diferența între metricile de vanitate și cele care contează cu adevărat.
Îți vom pune des ideile sub semnul întrebării, în ringul de box al ideilor, așa că va trebui să susții lucrurile în care crezi.
Având în vedere că citatul nostru preferat este ”Dacă nu poți măsura ceva, nu-i poți aduce îmbunătățiri.” – Peter Drucker, sperăm că ai niște fantezii deloc cuminți care implică date și analiză.
Ar putea fi redundant să spunem asta, dar, limba engleză trebuie să fie un punct forte, de vreme ce plănuim să cucerim lumea.
Ce vei găsi aici
- Oportunitatea de a avea un impact – rolul acesta este foarte important. În timp, Upswing ar trebui să arate mai bine cu tine în echipă
- Office set-up pentru biroul de acasă – plănuim să devenim o echipă remote first și să rămânem la această formulă chiar și după ce pandemia se va fi terminat
- Învățare constantă de la cei mai buni din domeniu
- Sprijin nelimitat, traininguri și dezvoltare personală – îți vom furniza tot sprijinul de care ai nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a ta
- Libertatea de a experimenta, de a testa și de a-ți implementa ideile instant
- O bibliotecă doldora de cele mai noi titluri, pe suport fizic sau Kindle – gadget inclus – plus abonament la Bookster
- Petreceri nebune (când se termină pandemia) și… asigurare de sănătate, în caz că va fi nevoie (¬‿¬)
- Abonament 7 card și colegi care te vor motiva să îl folosești.
- Colegi care te inspiră să îți împărtășești pasiunile și să te bucuri cu adevărat de viața de după muncă – gastronomie fină, ski & snowboarding, teatru & film, kizomba, CrossFit, hiking, mixologie, benzi desenate, yoga, fotografie.
Cum aplici
Fie că vorbim de B2B sau B2C, pandemia a schimbat comportamentul consumatorilor aproape peste noapte. Scrie într-un eseu de 500 de cuvinte viziunea ta asupra: Cum răspund marketerii la această provocare? Cum ar trebui să raspundă? Cum ar putea să se schimbe marketingul după această criză? și trimite-l la radu@… știi continuarea. Eseul trebuie să fie în limba engleză.
Cum am mai spus, apreciem o scriitură de calitate, așa că acordă-ți suficient timp pentru asta.
Acceptăm aplicațiile pentru această poziție până pe 15 septembrie (inclusiv) 2020. Îți vom confirma când primim aplicația ta.